Tango si cele cinci oglinzi (IV)

Cursuri Tango Argentinian Bucuresti cu Lucian Stan
Tango si cele cinci oglinzi (III)
26/10/2016
Alexandra Cursuri Yoga Bucuresti
Weekend de Yoga la piscina
06/06/2017
Cursuri Tango Argentinian Bucuresti cu Lucian Stan
Tango si cele cinci oglinzi (III)
26/10/2016
Alexandra Cursuri Yoga Bucuresti
Weekend de Yoga la piscina
06/06/2017

Tango si “Cele cinci oglinzi” (IV)

Tango si cele cinci oglinzi – partea 4/5

Oglinda IV – Adevarul si constientizarea (tu ca parte din adevar): “Cum sa identificam realitatea obiectiva si sa ne identificam Perceptia (si, preferabil, sa ne lasam egoul deoparte)”

Dansul, Tangoul este o arta. Ca orice arta, este un mister personal, care nu se poate revela decat printr-un alt mister, printr-o alta taina. Totusi, ramane intrebarea: exista un set de reguli obiective, standard, care sa compuna o realitate concreta a dansului sau fiecare danseaza dupa ureche, dupa propria perceptie?! Din propria experienta si cunostintele primite (tango argentinian si dans sportiv cu maestrii cei mai mari din lume – inclusiv Bryan Watson care mi-a schimbat propria paradigma a dansului si tangoului!), exista un set de reguli de aur, niste principii sanatoase, un fundament pe care se construieste orice act dansat si orice compozitie motrica cu pretentie artistica. Aceste obisnuinte, deprinderi se invata. Ele urmeaza niste principii naturale (iar acestea guverneaza in fond obtinerea “produselor” obiective de dans).

Inainte de a ajunge la o destinatie iti trebuie o “harta”. Daca de exemplu, doresti sa vezi frumusetea Vasluiului ca turist, dar primesti o harta a Bucurestiului, indiferent de gandirea pozitiva, nu vei ajunge la destinatiile dorite. De aceea este important sa studiem realitatea (dansului) ca adevar, ca realitati componente, ca adevaruri partiale sau generale, “hartile” intocmite de altii. Stiu ca unii prefera sa fie pionieri, sa descopere apa calda si roata in tango, dar amintesc ca, uneori, este bine sa cunoastem ce a fost inaintea noastra; ba mai mult e nevoie sa cunoastem si sa intelegem inainte a ne face intelesi, ca dansatori si ca profesori. Adevarul tangoului si realitatea sa nu poate fi cuprinsa in carti, dar multe aspecte pot fi studiate obiectiv pe paliere specifice: – profil fizic (realitatea concreta a corpului: sistemul osos & muscular, anatomia corpului individual, stationar si in miscare, ergonomia, biodinamica, parghii si principii fizice ale corpului/biomecanica, gramatica fizica a cuplului, legi de compozitie, energii s.a.) – profil tehnic (pasi si structuri de tango, principii, modele corporale, stiluri de tango, tango baile si tango danza, elemente fantasia, fundamentele si elementele de specificitate, unice in tango, ce nu se regasesc in alte dansuri, “neologisme” in tango: figuri neo-tango si tango fusion) – profil social (reguli ce guverneaza o milonga si aspectul social, manifestarea culturala, caracterul international, considerente ale fenomenului tango) – profilul personal/ psihologic (“cunoaste-te pe tine insuti/ati”: identificare emotii, interactiune sociala, automatisme, “umbre”, programe rezidente, psihosomatizari, dependente-independente-interdependente) – profilul artistic (intelegerea ca fiecare are inauntru un artist care ar fi indicat sa fie “eliberat”, daca intuitia o cere, cu puternice beneficii: produse personalizate cu valoare artistica, in milonga sau performance, in grup sau in pereche, cresterea increderii personale si a stimei de sine; limbajul artistic se supune unor reguli de aur artistice, legi de compozitie estetica si organica etc.) – profil muzical (abilitati de interpretare si distinctie ritm, melodie, staccato, tempo, beat/ tiempo, off-beat, contratiempo/ timp slab, instrumente, orchestre, colorituri muzicale personale etc.). Desi in spatele Tangoului se pot aduna tomuri de documentatie (cunostinte) si, pe masura ce avansezi, pe atat realizezi cat de vast este tot Tangoul, personal ma preocupa si uneori sunt ingrijorat de ideea des sustinuta de unii “Yo soy el Tango”/”Eu sunt Tangoul!” in manierea unui atasament de tip “ochelari de cal” (nimic nu exista inafara a ceea ce stiu/ au invatat ei!). Este usor de recunoscut acest comportament de tipul “E asa in Tango, pentru ca asa zic eu!”, mai ales in relatiile avansat-incepator, sau profesor-elev, dar acest comportament distructiv, inechitabil ierarhic, nu va da roade pe termen lung, fiind bazat pe frica.

Invatarea tangoului este de fapt o re-descoperire, si foarte ades, unii studenti sunt mult mai inzestrati (fizic, tehnic, emotional, muzical) decat maestrii lor(!), ceea ce naste o intrebare: personalizarea si valorificarea acestor abilitati intra in fisa postului pedagogului sau a elevului? Iarasi, prefer sa nu intru in aceasta etica, subliniind doar ca ambii parteneri prinsi in procesul de dans sau predare trebuie sa fie un pic mai atenti la ceea ce Eckhart Tolle numea “apararea iluziei” (chiar daca “obiectiv”, detii niste adevaruri incomplete, modele si teorii partiale ale realitatii; cand nu va trebui sa il aperi, doar atunci esti parte din Adevar). * “Faptele exista mai presus de orice indoiala. Daca spuneti: ‘Viteza luminii este mai mare decat a sunetului’, iar altcineva spune ca lucrurile stau exact pe dos, dreptatea va fi evident de partea voastra, iar persoana respectiva se va insela. Simpla observare a faptului ca fulgerul precede tunetul reprezinta o confirmare. Deci nu numai ca aveti dreptate, ci si stiti ca aveti dreptate. Este aici implicat egoul? Posibil, dar nu in mod necesar. Daca nu faceti decat sa afirmati ceea ce stiti ca este adevarat, egoul nu este deloc implicat, deoarece nu exista identificare. Identificare cu ce? Cu mintea si pozitia mentala. Insa o astfel de identificare se poate strecura cu usurinta. Daca spuneti: ‘Crede-ma, stiu eu’ sau ‘De ce nu ma crezi niciodata?’, atunci ego-ul deja s-a strecurat. Se ascunde in cuvantul ‘ma’. O afirmatie simpla ‘viteza luminii este mai mare decat cea s sunetului’ – desi adevarata, slujeste acum unei iluzii, egoului. A fost contaminata de un fals sentiment de ‘eu’; a fost personalizata, transformata intr-o pozitie mentala. ‘Eu’-l se simte diminuat sau ofensat din cauza cineva nu crede ce am spus ‘eu’. Egoul ia totul la modul personal. Apare emotia, atitudinea defensiva, poate chiar agresivitatea. Adevarul este cel pe care il aparati? Nu, adevarul nu are in niciun caz nevoie sa fie aparat. Lumina sau sunetul nu sunt interesate de ceea ce credeti voi sau altcineva. Va aparati pe voi sau, mai curand, iluzia pe care o aveti despre voi insiva, substitutul fabricat de minte.O exprimare si mai exacta ar fi aceea ca iluzia se apara pe ea insasi. Daca si taramul simplu si evident al faptelor poate fi supus deformarii si iluziei egocentriste, cu atat mai mult se intampla aceasta cu taramul mai putin tangibil al opiniilor, punctelor de vedere si judecatilor, toate reprezentand forme mentale ce se pot contamina cu usurinta cu un sentiment de ‘eu’. Orice ego confunda opiniile si punctele de vedere cu faptele. Mai mult inca, nu poate face diferenta intre eveniment si reactia sa fata de acel eveniment. Orice ego stapaneste arta perceptiei selective si a interpretarii distorsionate. Doar prin constientizare – si nu prin gandire – puteti face diferenta intre fapt in sine si opinie. Doar prin constientizare aveti capacitatea de a vedea: aceasta este situatia iar aceasta este furia pe care o simt eu in legatura cu ea, realizand apoi ca exista alte modalitati de abordare a situatiei, alte modalitati de a o vedea si de a-i face fata. Doar prin constientizare puteti vedea o persoana sau o situatie in ansamblul sau, in loc sa adoptati o perspectiva limitata.” – (“Un pamant nou”, Eckhart Tolle, Curtea Veche Publishing, 2012, pag.60-61)*.

Este greu sa facem diferenta intre un eveniment si reactia noastra fata de acel eveniment. Nu ne iese o figura de dans (in procesul de invatare sau improvizatie) si imediat ne identificam cu personajul “cu doua picioare stangi”, “incompetentul”, “varza (cu carne)”, “penibilul”; nu putem percepe informatia din cuplu sau marca partenerului si imediat stima de sine scade, supararea/ frustrarea creste, fara sa ne dam seama ca ne identificam cu “neputinta”! Poate de aceea in dezvoltare personala exista fraza “Eu nu sunt emotia mea!”, permitand adevaratului eu, ca timp si spatiu, sa isi traiasca emotia(1), sa o identifice (sa numeasca emotia si sa o inteleaga: ex. “sunt frustrat”, “sunt suparata”) (2), sa inteleaga nevoile (eventual nevoia care a cauzat acea emotiei) (3) si abia la final sa adopte solutii (4): “ce pot face sa ies din situatia asta?”. De fapt acest triunghi, “emotie- nevoie- solutie”, este baza comunicarii nonviolente si adesea prezentata in cazul seminariilor speciale de coaching (life-coaching si corporate) si parenting (parinte-copil, pedagog-copil).