Tango si cele cinci oglinzi (III)

Tango si “Cele cinci oglinzi” (III)

Tango si cele cinci oglinzi – partea 3/5

Oglinda III – Proiectia: “-Tu nu ai facut bine!”; “-Ba nu, tu ai gresit!”

Hartile de reprezentare (fie realitati sau valori) si paradigmele personale ne conduc, subconstient, comportamentul. De aceea este important sa ne intelegem propriile reprezentari interne a realitatii observate, universul psihologic, inainte sa discutam despre realitatea concreta pe care o observam. Unul dintre primele simptome in dans (de cuplu) este ca “mereu doar celalalat greseste!”. Aceasta judecata, chiar daca non-verbalizata, poate dainui chiar si ani, pana la maturizarea dansatorului/profesorului de dans, dispus in final la introspectie si “corectarea” comportamentului de ierarhizare (de “superioritate-inferioritate”). Chiar daca aparent se apeleaza la o atitudine pozitiva, daca nu se face o schimbare majora, de tipul “dinauntru – inafara”, mai devreme sau mai tarziu, dansatorul de tango va renunta.
Tratamentul simptomatic (pansament al “personalitatii”) nu ii va rezolva problema “cronica” (solutie a modelarii “caracterului”). Suntem bombardati azi cu multe. Ne propunem foarte multe. Iar societatea de consum ne invata sa fim eficace cu oamenii (am ajuns sa ne facem si o statistica a gradului de “socilaizare” pe facebook – cat de repede si cat de multi prieteni ne-am facut in x zile/luni) si eficienti cu produsele/serviciile noastre (primite/ oferite). Poate de aceea multi care ajung la tango sufera de simptomul: “Quiero tango y ahora!”/“Vreau tango si il vreau acum!”.
Lucru care nu se poate. Nu in tango, cel putin!

Stephen Covey scria despre principiul secventialitatii, “pentru a avea fructe, iti trebuie radacini” sau principiul recoltei, “vei culege ce ai semanat, iar fiecare lucru se seamana si se culege la timpul cuvenit”. Noi in schimb in loc sa introiectam, sa ne auto-analizam, vrem (si vrem bine tare, unii vreau rau de tare!) ca celalalt sa se schimbe, pe “simplul” motiv ca avem dreptate! Fara sa ne dam seama ca problema suntem noi! (sunt multe tratate despre “efectul umbrei”, “cunoaste-te pe tine insuti”, “auto-analiza”, “in cautarea fericii”, “cele cinci limbaje ale iubirii” etc. astfel ca prefer sa nu intru in acest taram foarte vast). “Nimic nu intareste egoul mai mult decat sentimentul de a avea dreptate. A avea dreptate inseamna a va identifica cu o pozitie mentala – un punct de vedere, o opinie, o judecata, o intepretare. Pentru a avea dreptate, trebuie, desigur ca altcineva sa se insele, de aceea egoul adora sa prezinte greselile altora pentru ca el sa aiba dreptate. Altfel spus, simtiti nevoia sa vorbiti despre greselile celorlalti pentru a va consolida sentimentul de sine. Va puteti plange si puteti reactiona nu doar impotriva unei persoane, ci si a unei situatii, ideea implicita fiind intotdeauna ca [nu ar fi trebuit sa se intample asa ceva]. Nutrind convingerea ca aveti dreptate, va plasati intr-o pozitie imaginara de superioritate morala in raport cu persoana sau situatia judecata si gasita inadecvata. Dupa acest sentiment de superioritate tanjeste egoul si prin el se amplifica.” – “Un pamant nou”, Eckhart Tolle – Curtea Veche Publishing, 2012, pag.59.

Solutia: argentinienii au venit cu o gaseltina extraordinara: fiecare incepator de tango invata o axioma “Femeia nu greseste niciodata in tango!”.
[nota: Conform logicii si principiilor matematice (obiective!), daca p -> q (nonq -> nonp) (daca p implica q, atunci nonq implica nonp). Adica “daca cineva vreodata greseste in tango, atunci nu e femeia, dar nici neaparat barbatul!”].
Si maestrii argentinieni au mai venit cu un MARE CONFORT psihologic pe care leaderii de tango il ascund de femei cat pot de bine (dar fara succes!): femeia – la leonesa (Leoaica), ce poate oricand alege sa nu faca ceea ce i se propune si conduce in tango. Gasirea si folosirea “leonesa” de catre doamne este un principiu care incet, incet, isi face loc in tangoul romanesc si international, proces incetinit de unii leaderi cu tendinte macho sau de misoginism, sau doar de “control-freak”. Poate de aceea maestri precum Carlitos Espinoza si Noelia Hurtado au enuntat si sustin aceasta idee: “Intre ceea ce vreau/ ii conduc unei femei sa faca si ceea ce va face cu adevarat va fi mereu o diferenta!”. Aceasta diferenta si gradul de toleranta (hombre/mujer) la aceasta toleranta ii impart, inevitabil, pe dansatori in “buni” si “foarte buni”.

Fotografie realizata de Dragos Grijincu.