Un, dos, tres y Tango! (II)

Cursuri Tango Argentinian Bucuresti cu Lucian Stan

Un, dos, tres y Tango! – (II)

“Aceasta poveste este despre dans, tango si dorintele unui om obisnuit. Am descoperit dansul “intamplator” la 24 de ani, si mi-am dorit, ca dansator, mai mult. Aceasta poveste nu este numai despre mine, sau poate este exclusiv despre mine, dansatorul Lucian Stan, pe principiul firesc ca numai din ceea ce ai trait in propriul univers interior poti darui: cuvinte, experienta si arta. Aceasta poveste este despre “factoriii” (3i) care m-au impiedicat sa “cresc” ca dansator de tango: Incapatanarea, Incrancenarea si Inteligenta emotionala (sau carentele ei). O spun in speranta ca unora nu le vor trebui 9 (noua) ani de zile sa le inteleaga, cat mi-au trebuit mie…”

2.Acumularea incrancenata de informatii – Senzatia mea era de “Vreau sa stiu totul! Vreau sa experimentez totul! Vreau sa inteleg totul! Acum!”. Eram ca un burete care absoarbe totul, dar nu mai aveam timp. Aveam 24 de ani cand m-am apucat de dans, de la zero, cand altii isi terminau, la aceeasi varsta, cariera de profesionisti. Aceasta dorinta de “a fi mai bun” oscila intre: depresie – “Sunt praf/varza!”; autosabotaj – “Nu e rau, dar nu e destul/Nu e ca la prof!”; si atasament- “Trebuie neaparat sa reusesc!”, “Cum o fi acolo sus? Pe muntele cunoasterii de dans?! Spuneti-mi, profilor, cum e acolo? Cum sa ajung acolo?!”

Remediul: renuntarea (detasarea de dorinta si golirea “cestii” proprii cand mergi la un maestru de dans, ca sa primesti) – Ca o premonitie, maestrul de tango Murat Erdemsell, mi-a spus in 2007: “Vrei sa ajungi sus pe munte?! Calmeaza-te! Vei ajunge. Dar e important cum; pentru ca daca vei vrea sa ajungi ca tine, sus, si repede, vei ajunge singur! Plus ca nu te vei bucura niciodata de privelistea de pe parcurs!”. Ceea ce a uitat sa imi zica (sau poate nu am auzit eu atunci) a fost ca pe munte nu este nimic: poate doar zambetul tau, care atunci cand esti pregatit, este plin de nimicul-tot. Eram prins, fara scapare, in situatia: “cauti-cresti-cunosti-nu stii, de aceea, cauti-cresti,cunosti-nu stii etc.”. Situatia in care iti cauti disperat profesori, maestri, modele, stii mai mult, vezi mai mult, devii un dansator mai experimentat si faci mai multe (iti ies atatea lucruri), vezi cat de mult ai crescut, cata cunoastere si informatie ai, dar esti vesnic nemultumit. Unde erai si unde esti. Unde esti si unde poti fi/trebuie sa fii. Intr-o zi egoul iti este subtil gadilat, si un gand de falsa modestie iti da tarcoale, spunandu-ti ca ai facut atat de multe. In alta zi, mergi la o lectie privata unde nu intelegi nimic si cazi in prapastia deznadejdii, ca nu esti bun de nimic. In ambele extreme, simti ca trebuie sa mergi mai departe, ca asa face un dansator: lupta, nu se lasa niciodata!”. Doream secretele de dans disperat, le imploram la profesori (aveam in colectie peste 150 de maestri si profesori internationali de dans si tango), ba chiar uneori le si primeam, aceste secrete! Paradoxul era ca nu ma puteam bucuram de ele… Alteori, prin secrete, o luam pe “scurtaturi” si ratam tocmai acele etape care ma zideau sa fiu persoana pregatita sa primeasca si sa aprecieze acel ceva, pregatita sa devina si sa fie acele secrete, acum personalizate si pregatite a fi oferite la randul lor! Aceasta cautare disperata si materialism informational de dans nu numai ca ma tineau departe de bucuria de a dansa si de evolutia adevarata ca dansator, dar mi-au creat mari neajunsuri: aveam nevoie de interlocutori cu care sa imi confirm ceea ce stiam (pe baza de monolog), ba chiar oponenti cu care sa imi sustin teoriile (conflict de opinii). Multi maestri de tango, desi foarte buni pe ce faceau, nu imi ofereau raspunsuri plauzibile la intrebari sau nu se raportau la reperele mele de dansator de alte discipline (ex.dans sportiv); ba unii spuneau “uita tot ce ai invatat!”, iar altii spuneau simplu, sfidand orice dram de inginer din mine: “De ce!? Pentru ca asa e figura! Doar fa-o!”. Am scapat de aceasta anxietate/ incrancenare incepand cu 2014, moment de maxim stres la Campionatul Mondial de Tango din Buenos Aires. Atunci, maestrul de tango Max Van de Voorde (campion mondial tango escenario 2011) ma pregatea zilnic (gratuit!!) pentru “Mundial de Tango”. Intr-o zi mi-a spus cateva cuvinte ce mi-au ramas adanc intiparite in minte si inima: “Omoara dansatorul! Lasa artistul sa traiasca! Dansatorul va fi vesnic nemultumit; artistul traieste prin arta lui, chiar si atunci cand el nu mai este!”… Mi-au trebuit ani sa inteleg, ca artist inseamna si starea de esec, de greseli, de non-inspiratie, de non-arta, de zile proaste, de prapastie, de lovit cu pietre… Artistul este tocmai ceea ce nu e (inca) arta (non-creatul, calea, transformarea), intrucat de acolo se naste, ca o consecinta, arta sa (creatia, destinatia). Iar acest cliseu cu greu se simte si se intelege pe deplin: “Tangoul este despre calatorie, nu destinatie!”

Fotografie realizata de Dragos Grijincu.