Tango si cele cinci oglinzi (V)

Cursuri Tango Argentinian Bucuresti cu Lucian Stan

Tango si “Cele cinci oglinzi” (V)

Tango si cele cinci oglinzi – partea 5/5

Oglinda V – Relativitatea: Societatea realitatii (etica caracterului) si realitatea societatii (etica personalitatii)

Referitor la relatia “emotie – nevoie – solutie” (vezi articolul 4/5) si cum se poate aplica aceasta relatie in dans, sunt relativ putine carti de specialitate. “Psihologia dansului” este o disciplina tanara, de nisa, dar din ce in ce mai multi campioni de dans angajeaza formatori, coachi, psihologi, echipe de profesionisti care sa le modeleze personalitatea in functie de rezultat si sa le stabileasca strategii corespunzatoare fiecarui context (gen de competitie, concurs, festival, congres, campionat, performance, battle, lectie deschisa, seminar international, etc.).
De multe ori insa dansatorii “cei mici” (profesionistii care nu isi permit o echipa sau amatorii), sunt educati ca “nu conteaza cum te simti sau care iti sunt nevoile, rezultatul/produsul trebuie sa fie X”! Si asta pentru ca in cazurile de mai sus accentul se pune pe furnizarea a ceea ce “se cere”, a unor produse standardizate, a unor bunuri de consum de dans pentru un public de multe ori manipulat.

Industria dansului este una in care se investesc foarte multi bani (international), dar din pacate tot cei care investesc stabilesc si regulile produselor cerute pe piata! De aceea se poate vorbi despre “realitatea societatii”, o “realitate” ceruta de societate, de fapt o imagine, o captura a perceptiei sale.
Si asa cum este societatea, asa sunt si cerintele ei, un “broadway” bine intretinut: “citius, altius, fortius”, opulenta, performanta si virtuozitate, spectacolele – un angrenaj minutios de decoruri, accesorii, cu dansatorii ca masini de dansat, bineinteles interschimbabile; un angrenaj cu cat mai mult in cat mai putin, cu atleti si super-dansatori, super-figuri si super-prize, pentru ochiul flamand al publicului, obisnuit sa vada la televizor, tableta, smartphone sau ultim gadget (ca animatie/filme sau reality shows) ca totul e posibil! (de multe ori acest public nu va lua niciodata contact fizic concret cu dansul – lectii de dans/studiouri de dans/copii, rude, persoane apropiate in dans, etc.).
Intr-o epoca si o societate de consum unde totul se cere “acum” (eventual “ieri”), dansatorul (de Tango) este luat prin surprindere si cade in “capcana” solutiilor de termen scurt: “from zero to hero in three months”, “profesor de Tango in sase luni”, “fii fericit (in Tango) in 10 zile”, “scurtaturile din Tango pe care trebuia sa le stii de la prima ora”, etc.

Este o surpriza pentru incepatorul de Tango sa afle ca desi Tangoul este simplu (doar transferi greutatea de pe un picior pe altul!), el nu poate sa faca aceasta simplitate in cuplu. Este un soc sa afle ca nu exista scurtaturi in Tango si ca sloganuri precum “atitudinea este totul”, nu functioneaza in Tango, cel putin nu pentru a impresiona doamnele cu un dans frumos si cu conexiune.
Poate de aceea in Tango, maestrii la Buenos Aires separa dansatorii de Tango in “bailarines” (dansatorii ce pun accent pe partea de Tango-danza) si “milongueros” (iubitorii de milonga, petreceri si Tango social – Tango baile). In 2014 la participarea la Campionatul Mondial de Tango, Buenos Aires, chiar am fost sfatuit si invatat (de profesorii mei ce ma pregateau), cum sa “ascund”/ maschez in fata juriului trasaturile de “bailarin”!
Si poate de aceea tot ei, vazand atata super in Tango (super-coregrafii, super-corpuri, super-figuri si super-virtuozitati), dau usor din cap rostind ca pentru ei “Les falta el Tango!” ([au de toate] “Le lipseste [doar] Tangoul!)

Recunosc ca suntem formati, uneori dresati/conditionati ca dansatori, si e greu sa scapi de aceste automatisme, de aceasta etica a personalitatii, sa furnizezi o imagine a ta celor ce doresc sa fii asa.
Personal, dupa 9 ani de dans sportiv, pot afirma ca am trecut prin aceste situatii, unde, in relatia “emotie-nevoie-solutie” numai “solutiile” (ce trebuia sa fac) contau! Nu conta cum te simti, cine esti, ce figura ti se potriveste! “Acestea sunt figurile, acestea sunt coregrafiile, danseaza si evolueaza!” “Dupa ce petreci 10 ani de cantitate, vei putea sa simti si calitatea!” Eu o numesc disciplina de la forma la fond… Si da rezultate! Scoala ruseasca este exemplul tipic.
Totusi exista si disciplina de la fond la forma. Tangoul argentinian este exemplul tipic. Tangoul si personalitati din domeniul psihologiei dansului (Ruud Vermej, Maximillian Winkelhuis) m-au invatat ca “a face este consecinta fireasca a lui a fi!”. Poti slefui oricat ceea ce faci, daca nu lucrezi la “a fi”, nu va fi suficient pentru a-ti atinge potentialul maxim! Va fi suficient in schimb sa obtii pe o scurta perioada un rezultat dorit, insuficient sa te ajute sa sustii si sa obtii pe o lunga perioada rezultatele dorite.
Exemplul personal este Bryan Watson, profesorul si mentorul meu, de 13 (treisprezece) ori campion mondial dans sportiv, profesionisti, sectiunea dansuri Latino-Americane.

La polul opus al realitatii societatii (realitate subiectiva, la moda, sezoniera, care se schimba in functie de capriciile societatii), se afla o realitate obiectiva a dansului, bazate pe principii sanatoase, principii care si-au atras o alta “societate” mai restransa. Aceasta “societate” restransa este formata din Oameni, din indivizi unici care se recunosc; ea se bazeaza pe caracterul uman, pe trasaturile sale cele mai inalte omenesti: respectul, iubirea, compasiunea, non-judecata, dedicatia, sacrificiul, integritatea, sinceritatea, bucuria de a trai, de a dansa, altruismul, bunatatea, neconditionarea, geniul artistic, lipsa egoului, modelul personal, motivatia intrinseca etc.
Poate tocmai relativitatea, drumul de la personalitatea externa (ce vrei extern sa fii/ sa pozezi) la caracterul intern (cine esti cu adevarat), este o scara a dansatorului de tango pe care trebuie sa o parcurga, prin multe destinatii, si timp indelungat, pentru a ajunge tot la el insusi, la adevaratul dansator, parte din dansul universal, mesager si canal al Iubirii si Luminii artistice!
Poate de aceea spunea si parintele Arsenie Boca: “La inceput dai din ceea ce stii, apoi din ceea ce esti.”