Tango si cele cinci oglinzi (I)

Cursuri Tango Argentinian Bucuresti cu Lucian Stan

Tango si “Cele cinci oglinzi” (I)

Tango si cele cinci oglinzi – partea 1/5

Ce este tangoul argentinian?
Se vorbeste de tangoul autentic, traditional de Buenos Aires si Montevideo. Exista asa ceva, tangoul adevarat?! Si exista un tango fals?! Care ii este realitatea, consistenta, autenticitatea si specificitatea? Exista un tango obiectiv sau numai perceptia personala, subiectiva, a tangoului, ca experienta individuala? Se danseaza dupa ureche sau exista un set clar de reguli, standardizat, pentru dansator si pereche, reguli care daca sunt respectate, se asigura succesul artistic in pereche si in public? Improvizatia in tango este 100% pura sau se coregrafiaza pasii? Aceste intrebari legitime, mai ales pentru cel care se apropie pentru prima oara de tangoul argentinian, pot fi intelese mai bine si pot primi raspunsuri daca privim cu atentie cinci considerente, considerente pe care le-am numit, dupa 11 ani de studiu si cautari personale, “Cele cinci oglinzi”.

Oglinda I – Paradoxul

Tangoul argentinian este, in acelasi timp, logic si psiho-logic. Tangoul este locul unde se intalnesc cele mai multe paradoxuri. (dintre cele mai cunoscute: “nu alegi tu tangoul, Tangoul te alege pe tine!”, “Doar atunci cand renunti la (ideea de) tango, Tagoul va veni la tine!”, “Daca vrei sa ai ceva in Tango, trebuie sa il oferi!”, “Daca partenerul greseste, inseamna ca tu nu faci ceva bine!”, “Aminteste-ti ca esti unic, la fel ca toti ceilalti!”, “Trateaza-i pe toti la fel, tratandu-i diferit!”, “Nu mai conduce femeia, daca vrei sa o conduci!”, “Centreaza-te pe tine insuti, si lasa-l pe partener sa faca ce vrei tu!” etc. Ideea de logic-psihologic a fost preluata din experimentul facut la scoala de business din Harvard pentru a demonstra ca doi oameni pot privi, in acelasi timp, acelasi lucru (realitate concreta), dar sa vada… doua lucruri diferite si… sa aiba amandoi dreptate! (vezi “Eficienta in 7 trepte” Stephen R. Covey, Editura Allfa 2002, pag. 13-17) – https://wisdomfrombooks.wordpress.com/2009/12/22/can-you-spot-the-young-lady/.

Asa este si Tangoul! Tangoul este o realitate logica, concreta, dar una foarte complexa (uneori derivata din simplitatea ei!), cu multiple fatete (vezi si punctele 4 si 5!). Cu aceste fatete si nuante rezoneaza, personalizat si psiho-logic, fiecare iubitor de tango, dupa propria perceptie a realitatii tangoului, perceptie ce se modifica in timp (in functie de multi parametri: profesorul si scoala de dans, mediul/contextul socio-economico-cultural, national/international, evolutia tehnica proprie si sistemele ierarhice al valorii in tango promovate, conformatia personala – tipologii caracter, afinitati artistice, abilitati fizice, muzicale, motrice etc.). Desi au acelasi numitor comun concret (tangoul ca fundatie solida a oricarei constructii de dans), cand doi oameni vorbesc despre Tango, rar vor cadea de acord asupra acelorasi perceptii, istoric, pasi si tehnici de tango, obiective, nevoi, aspiratii etc. Paradoxul este ca in dans, de multe ori ei vor gasi o armonie, o alchimie, o substanta, o esenta, un “caramel”, o calitate si o constiinta superioara a lucrurilor facute, o substanta concreta, usor de recunoscut de catre corp si “corazon”, dar greu de verbalizat. Cum poate fi atinsa aceasta sustanta inefabila, greu de definit? Gasindu-ne calea! In tango, in viata.

Fotografie realizata de Dragos Grijincu.