Cursuri Tango Argentinian Bucuresti cu Lucian Stan

De ce Tango?

Pentru ca am primit si simt ca trebuie sa dau mai departe.
Pentru ca mi-am promis ceva in Buenos Aires…

In 2008 am mers pentru prima oara la Buenos Aires pentru ceea ce avea sa fie schimbarea vietii mele. Printre zecile de ore studiu de atunci, am luat o ora privata cu Adrian Veredice si Alejandra Hobert, care la sfarsitul orei m-au sfatuit sa merg in “La Confiteria Ideal” sa dansez cu batranele “milongueras”, dar sa nu intarzii la milonga. Era adevarat, era o milonga de zi, se termina devreme, intrucat media de varsta este 50-60 de ani. Fiind reticent sa dansez cu batranele (“Sa am mare grija sa nu le dizloc soldul” cum a glumit atunci cineva) nu intelegeam cum cei trei ani experienta de tango si patru de dans sportiv se pot imbunatati prin dansul acela al pensionarilor, in care, dupa parerea mea, nimic nu se intampla.

Am fost invitat la dans dupa procedeul traditional: “mirada” ei, privirea unei doamne distinse, asezate pe un scaun vechi de lemn, in acea frumoasa cofetarie, cu coloane de marmura, apoi “cabeceo”-ul meu, invitatia mea la dans si acceptul ei. Ne-am intalnit pe ringul de dans. M-a imbratisat si GATA!
Ce mi s-a intamplat depaseste puterea cuvintelor mele. Poate ca unii considera fabulatie, dar ceea ce povestesc pentru mine A FOST REAL!
In Tango se danseaza patru melodii, o tanda de Tango, cu pauze intre melodii, cortine. Ca dansator profesionist, dansam foarte mult rational, cu strategii alese, stiind in orice moment unde ma aflu, ce fac, unde pun piciorul, unde mi-a mana, urechea, degetul mic etc.
Cand AM FOST imbratisat, s-a produs un … blanc! Pur si simplu BLANC TOTAL: am dansat 14 minute, FARA sa stiu unde sunt, ce fac, ce mi se intampla. Totul era suspendat, atemporal, adimensional, anacronic, inefabil. Nu sunt cuvinte sa descriu acea experienta: un cumul de senzatii, o reverberatie de culori interioare. Nu stiam unde ma deplasez, inceputul si sfarsitul, nu stiam despre alte perechi, local sau muzica, eram un individ, dar nu individualizat, eram un cuplu (mai tarziu am aflat despre sintagmele “1+1 fac 1”, “cuplul de tango, un animal cu patru picioare”, “zero point”), nu eram deloc, dar eram peste tot.
Ba mai mult, prin imbratisarea aceea am simtit (direct cu inima!), ca diaporame, secvente din filme, toate emotiile ei din tinerete: bucurie, tristete, dezamagire, entuziasm, raset… un tumult de emotii pe care mi-e greu sa le descriu. Nu stiu cum au trecut cele 14 minute (patru melodii de tango) si nici ce ne-am spus intre melodii (daca ne-om fi spus ceva…). Cert e ca la sfarsit mi-a zambit si mi-a spus doar atat “Esto fue para ti!”…

M-am intors acasa in Bucuresti. Dupa cateva luni, in august, mi-am dat demisia din armata devenind ofiter in rezerva, si tot in august am inceput cu partenera Monica Sur sa predau Tango Argentinian in Studio Romana, Bucuresti.
Si am inceput sa dau mai departe…

In 2015 am avut sansa sa lucrez cu unii dintre cei mai desarvarsiti dansatori pe care am avut sansa sa ii intalnesc: perechea Roman Ciflici si Mirona Gliga. La sfatul psihologului de dans Maximiliaan Winkelhuis, maestrul si unul din mentorii mei, ei au venit (din Reghin, cu copil cu tot) special sa lucreze cu mine pentru cateva zile elemente de Tango Argentinian. Ei puteau sa faca “tot ceea ce dansatorii de la So You Think You Can Dance puteau face”, dar doreau “conexiunea” de Tango Argentinian, asa cum au vazut-o la cuplurile argentiniene.
Ca am reusit sau nu sa le dau o mana de ajutor, cert e ca, prin meritul lor, au fost desemnati, cateva luni mai tarziu, campioni mondiali cu acea coregrafie (melodie de tango) in Chengdu, China, 15 septembrie 2015:

Fotografie realizata de Dragos Grijincu.